Afiliere

Introducere in marketing afiliat – pentru incepatori

Vrei sa incepi sa faci bani din marketing afiliat? Iata ce trebuie sa sti.

Prima data am auzit de marketing afiliat in 2014. Era 1 ianuarie si cautam noi metode de a face bani online, o modalitate de a-mi rotunji veniturile. Eram si sunt angajat full-time, iar afilierea a inceput ca un hobby si a ajuns o sursa de venit constanta, una substantiala as spune.

Eram incepator, nu stiam mai nimic despre marketing sau afiliere, asa ca am inceput sa caut online. NU am gasit mare lucru, insa am invatat ce este marketingul afiliat si cum functioneaza. Cred ca de aici ar trebui sa incepi si tu. Parerea mea este ca nu poti face un lucru pe care nu il cunosti si nu il intelegi, cu atat mai mult cand esti incepator.

Cum functioneaza marketingul afiliat

Ce este marketingul afiliat?

Veti gasi tot felul de definitii, mai mult sau mai putin academice care definesc afilierea. Pe scurt, este un serviciu prin care recomanzi produse vandute de anumite magazine si primesti un comision la fiecare vanzare. Practic, eu iti recomand sa cumperi televizorul X sau Y, iar cand il cumperi eu primesc 1% din valoarea fara TVA a televizorului. Afilierea mai este intalnita si sub numele de marketing bazat pe performanta.(esti platit doar pentru vanzari). Aici e momentul potrivit sa te familiarizezi cu cativa termeni:

  • afiliat sau publisher – persoana care face marketing afiliat (eu, tu, altii, persoane fizice sau juridice 🙂
  • advertiser – magazinele ale caror produse le recomanzi
  • platforma/retea de afiliere – o entitate teoretic neutra, care face legatura intre afiliat si advertiser (iti explic mai jos in detaliu) [in Romania 2Performant si Profitshare)
  • conversii – vanzari realizate prin afiliere, pot fi actiuni pe site, lead-uri
  • comision – procent obtinut de afiliat pentru vanzarea inregistrata in platforma
  • link afiliat – link catre un produs/categorie de produse/magazin generat in platforma de afiliere; acesta asigura atribuirea comisionului afiliatului care a facut recomandarea
  • tracking – cod de urmarire a conversiei; folosind un cod de tracking in magazinul recomandat, platforma „stie” carui afiliat sa-i atribuie conversia

Cum functioneaza marketingul afiliat?

  1. Te inregistrezi intr-o platforma de afiliere.
  2. Alegi magazinele pe care vrei sa le promovezi.
  3. Generezi linkuri unice pentru fiecare oferta.
  4. Distribui aceste linkuri pe platformele de socializare, email, telefon sau pe site-ul tau web (de ex. un blog).
  5. Incasezi comisionul in platforma atunci cand cineva cumpara folosind linkurile tale

Sper ca pana aici este totul clar si ti-ai facut o idee despre cum poti face bani din marketing afiliat in Romania si nu numai. Acum nu mai esti incepator 🙂 Fiind vorba despre afiliere online, poti recomanda atat magazine din tara cat si din afara. In afiliere nu exista limite de granite sau de castiguri. Si acum, ca tot veni vorba despre bani:

Cati bani poti face din afiliere?

Orice aifiliat cu experienta iti va raspunde „Poti face cati bani vrei tu! Totul depinde doar de tine!”. In mare parte, asa este. In realitate, se aplica principiul „dupa fapta si rasplata”. Este o discutie mult mai complexa aici. Nu poti face bani din afiliere daca nu inveti afiliere. Nu poti face bani multi daca nu muncesti. Este nevoie sa investesti in continuu efort, munca, educatie. Ce vreau sa spun este ca afilierea nu este despre „smechereala”.

Marketingul afiliat este despre idei bune, inspiratie, creativitate, munca, curaj. Inca nu v-am spus cat e nevoie sa investiti. Daca esti la inceput investitiile sunt mici, recomandarea mea este sa investesti in cunostinte, sa inveti despre cele de mai sus. Poti apela la cursuri, resurse online, comunitati de afiliati. Desi, nu vei gasi prea multi dispusi sa-ti dea sfaturi. In afiliere cam fiecare trage pentru el si nu iti va spune concret mai nimic.

Sa revenim. Acum ca stim ce este afilierea si cum functioneaza, iti propun sa trecem la fapte.

Cum generam conversii care sa ne aduca banii mult doriti?

Conversie eMAg din link afiliat

Mai sus este o conversie inregistrata din vanzarea unei masini de spalat rufe pe eMAG. Pentru masinile de spalat, valoarea comisionului eMAG este de 3% din valoarea fara TVA. In cazul nostru, 45.88 lei. Nu e rau pentru o singura vanzare. Mai multe conversii, mai multi bani.

Daca afilierea ti-a starnit interesul si vrei sa castigi bani muncind online, te astept in episodul urmator unde vom continua cu surse de trafic, cum pot genera cat mai  multe comisioane si care sunt primii pasi concreti.

Vei gasi sfaturi practice. Pana tunci gandeste-te la ce ceea ce esti tu: ce sti sa faci? ce iti place? cat de bine sti limba romana? dar o limba straina?

Ai intrebari? Lasa un comentariu.

Stock Busters eMAG 2022 Oferte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button