Huawei România extinde oportunitățile profesionale oferite absolvenților de telecomunicații din România
Huawei oferă burse și stagii de pregătire ca urmare a colaborării cu Universitatea Politehnică din București.
Prin acest parteneriat, Huawei își va intensifica investițiile și eforturile în domeniul educației din România. Această colaborare se va concretiza în oferirea de oportunități profesionale, de formare și stagii de pregătire, precum și acordarea de burse de inovare studenților eminenți, pentru a aduce noi talente în domeniul telecomunicațiilor și IT în următorii 3 ani.
Mai mult, Huawei va sponsoriza UPB cu dispozitive performante, va oferi profesorilor universitari cele mai noi studii de tehnologie și rapoarte de analiză, precum și consiliere în carieră pentru studenții care urmează programe de licență.
„Suntem într-un moment în care tehnologia poate rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă omenirea. Prin colaborarea cu Huawei putem oferi studenților și absolvenților resurse tehnice performante care le vor modela cunoștințele și le vor da posibilitatea de a explora limitele a ceea ce este posibil. Mulțumim Huawei România pentru încurajarea generațiilor tinere să devină viitori profesioniști în domeniu! Tinerele talente duc inovația mai departe și vor putea lua parte, astfel, la transformarea globală”, a spus Prof.dr.ing. Tudor Prisecaru, Președintele Senatului UPB.
În fiecare an, facultățile din cadrul Universității Politehnica București livrează în jur de 3500 de absolvenți care se integrează apoi pe piața muncii.
Deși începând din 2019 s-a înregistrat o creștere pe piața românească în ceea ce privește procentajul specialiștilor în domeniul TIC, conform raportului DESI 2020, aceștia reprezintă o proporție mult mai mică din forța de muncă decât în UE în ansamblu (2,2% față de o medie a UE de 3,9).
În schimb, România are rezultate bune în ceea ce privește absolvenții de TIC, situându-se pe locul 5 în rândul statelor membre, cu 5,6% dintre toți absolvenții de facultate provenind din acest domeniu.
Semnarea acestui Memorandum va sprijini evoluția generațiilor tinere, esențială pentru dezvoltarea României și crearea unui mediu economic productiv în contextul digitalizării accelerate la nivel global.